Genial actorul Andrei Brădean în spectacolul YEN de Anna Jordan, regia Adrian Roman

Sunteți așteptați la teatru sâmbătă de 8 aprile, Sala Studio, Teatrul Anton Pann.

Cum sa nu vi la un spectacol bun cand toata lumea vorbeste despre el. Așa este și cu spectacolul YEN în regia lui Adrian Roman, cea mai nouă producție a Teatrului Anton Pann, care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, mai precis în această sâmbătă, începând cu ora 19.00, Sala Studio a Teatrului Anton Pann. Cei care au fost prezenți la spectacol, vorbim aici si despre oamenii care scriu despre teatru, au apreciat spectacol ca fiind foarte bun. Iată de exemplu ce scrie criticul de teatru Ion Parhon într-un articol din revistateatrala.radioromaniacultural.
“Este meritul indubitabil al regizorului Adrian Roman faptul de a fi conjugat fidelitatea faţă de text cu această punere în valoare a naturii lui paradoxale şi a conotaţiilor subtil luminoase ale caracterelor şi ale relaţiilor dintre personaje. La aceasta se adaugă inspirata distribuţie a spectacolului, cu dubluri în cazul personajelor feminine, interpretate alternativ și de Andrada Fuscaş (Maggie) şi Monica Simona Arsu (Jennifer). Am avut încă o dată confirmarea progreselor acestei trupe întinerită de managerul Adrian Roman cu absolvenţi provenind cei mai mulţi din facultatea clujeană de teatru. Alături de evoluţii actoriceşti de cert profesionalism semnate Ana Şuşca (Jennifer), Réka Szász (Maggie) şi Andrei Cătălin (Grasu), spectacolul ne-a dezvăluit o creaţie interpretativă greu de uitat, în care mobilitatea încântătoare a stărilor afective, configurată excepţional prin gest, mimică, expresie corporală, frazare şi intonaţie, ne-a îndemnat de a-i face loc acum la Cronica rolului.

Fie în hârjoana sau în confruntările bărbăteşti dintre fraţi, fie în copleşitoarele refugii pe lângă mamă sau Jennifer, în memorabila scenă a unei ”mese în trei”, sugerând normalitatea şi bucuria traiului familial, încununată simbolic prin comesenie, apoi în disperarea devastatoare ce îi întunecă mintea determinându-l să o violenteze pe Jennifer şi, nu mai puţin, în glacialitatea şi înstrăinarea de toţi şi de toate, ce îi guvernează comportamentul la şcoala de corecţie, tânărul actor Andrei Brădean face dovada unui talent rar şi a unei ”risipe” de energie ieşite din comun pe altarul adevărului scenic şi al performanţei. Absolvent şi el al şcolii clujene de teatru (la clasa profesorului Miklos Bács), s-a afirmat mai întâi pe scenele din Cluj-Napoca, Baia Mare şi Deva, iar din 2013 este participant activ la succesele teatrului vâlcean din sediul cel nou, în spectacole bine primite de public şi de critica de specialitate, ca acelea cu Trilogia belgrădeană de Biljana Srbljanovič, în regia lui Cristi Juncu, Ubu rege, după Alfred Jarry, semnat de Tudor Lucanu, Vermine radiante de Philip Riddley, conceput de regizorul Botos Balint, Mai întâi te naşti de Line Knutzon, în regia lui Attila Bordas, O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii de Mark Haddon/Simon Stephens, în viziunea regizorului Vlad Massaci ş.a.
Ca şi alţi colegi ai lui, în frunte cu Ciprian Nicula, Vlad Bârzanu, Mădălina Ciotea, dar nu numai aceştia, tânărul Andrei Brădean conferă scenei vâlcene atât imaginea unei minunate ofensive a tinereţii pe scenele noastre, cât şi atributul unei mici pepiniere de talente pentru marile ”citadele” ale teatrului românesc, după modelul foarte greu de egalat, aproape ”mitologic” al Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ.
Ca de obicei sunteți așteptați la teatru!

Daniela Stefanescu
PR Teatrul Anton Pann