FOTO/VIDEO „Rezidență artistică”! Luiza Barcan a construit la Vlădești, în memoria fostului soț, o casă pentru artişti

Sub titlul generic „Rezidență artistică”, criticul de artă Luiza Barcan a lansat la sfârșitul săptămânii trecute în Vlădești – Vâlcea un proiect ambițios de promovare a plasticienilor români. Astfel, în fiecare vară, începând de anul viitor, câte un plastician din țară va putea petrece câteva săptămâni în Vâlcea, în atelierul pe care criticul de artă l-a construit în memoria sculptorului și graficianului Alexandru Nancu.


Beneficiarul lucrărilor ce vor fi realizate aici va fi Uniunea Artiștilor Plastici din Vâlcea care, la rândul ei, le va dona instituțiilor publice din județul Vâlcea. Proiectul este un omagiu adus de Luiza Barcan soțului ei, sculptor și grafician, plecat în lumea celor drepți acum cinci ani. Acesta și-a dorit mult un loc, la Vâlcea, unde artiștii să vină și să poată lucra în liniște.


Din vară, Luiza Barcan va deschide ușa casei e care a construit-o în memoria soțului său pentru un artist plastic care este invitat să vină acolo și să stea câteva săptămâni pentru a crea.
“Am visat acest loc și l-am visat alături de fostul meu soț, Alexandru. Am căutat acest loc la Râmnicu Vâlcea și nu l-am găsit. Se întâmplat în anii 2000. Mi-am dat seama că trebuie să caut acest loc și să construiesc o casă. Proiectul pputea să fie unul public dar a ajuns unul privat”, spune Luiza Barcan.

“Sunt aici prezenți oameni care sunt apropiați fundației HAR, apropiați Uniunii Artiștilor Plastici, apropiați culturii în general. Sunt oameni speciali”, completează președintele UAP Vâlcea, Gheorghe Dican. Cu acest prilej, Luizan Barcan a lansat și la Vâlcea cartea „Spre răsărit, cu Alexandru”.

Gabi Cîrjaliu