FOTO Trafic blocat total pe DN 7 Câineni!

Un accident rutier a avut loc la Câineni km. 228+650 m, în jurul orei 15.45, între un tir, o autoutilitară şi un autoturism. Tirul este căzut pe calea ferată ceea ce a dus la blocarea traficului feroviar total.

Pe DN 7 se circulă doar pe un sens. În accident a fost rănită doar o persoană care se află în stare stabilă.
“Un autoturism a pătruns pe contrasens, a intrat în coliziune cu o autoutilitară şi apoi cu un tir care a căzut pe calea ferată. Şoferul autoturismului este rănit uşor”, ne transmit poliţiştii vâlceni.