FOTO Şeful pompierilor vâlceni lt.col. Pascaru Dan a primit drapelul de luptă de la preşedintele României, Klaus Iohannis

De Ziua Pompierilor din România, preşedintele Statului Klaus Iohannis a înmânat, la Mausoleul ”Mormântul Ostaşului Necunoscut” din Parcul Carol al Capitalei, drapelele de luptă pentru 11 unităţi din subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, printre care și Inspectoratul pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea. ”Să fie într-un ceas bun!”, i-a urat președintele României șefului ISU Vâlcea, Lt.col. Pascaru Dan. ”Servesc patria!”, a spus el. Alături de pompierii prezenți au fost numeroase oficialități din conducerea centrală.


Şeful statului a menţionat că drapelul de luptă simbolizează onoarea, vitejia şi gloria militară şi, în acelaşi timp, aminteşte datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, suveranitatea şi independenţa României. ”Dragi pompieri, credibilitatea şi funcţionarea eficientă a instituţiilor statului, precum şi respectarea angajamentelor României faţă de partenerii din Uniunea Europeană şi NATO depind inclusiv de responsabilitatea cu care dumneavoastră acţionaţi zi de zi. Vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi şi vă îndemn să menţineţi aceleaşi înalte standarde de competenţă! Acolo unde vă trimite datoria, fiţi demni de înaintaşii voştri şi nu uitaţi că nimic nu este mai onorant decât a fi în serviciul semenilor, garanţi ai siguranţei lor! O Românie democratică, prosperă şi respectată se poate consolida doar într-o societate în care valorile fundamentale ale cetăţenilor sunt respectate, iar comunităţile se simt apărate în faţa primejdiilor. Dumneavoastră, prin munca, dăruirea şi eforturile permanente, faceţi posibilă tocmai asigurarea unui climat de securitate. Închei prin a vă transmite, la ceas aniversar, de Ziua Pompierilor din România, mulţumirile, aprecierea şi recunoştinţa noastră. La mulţi ani!“, le-a transmis şeful statului.


La finalul evenimentului a avut loc defilarea unui detașament de salvatori care echipați în ținuta de tradiție și a gărzilor de onoare ale inspectoratelor pentru situații de urgență care au primit drapele de luptă: Alba, Argeș, Bistrița-Năsăud, Brăila, Călărași, Constanța, Giurgiu, Gorj, Sălaj, Sibiu și Vâlcea.