FOTO Şcoala “Luca Solomon” din Vaideeni, la ceas aniversar! Concursuri, muzică şi dans la cea de-a 17-a ediţie

Joi, 18 mai, a fost sărbătoare pentru elevii comunei Vaideeni. Şcoala generală “Luca Solomon” cu clasele I-VIII din localitate, a organizat a 17-a ediţie a zilei Şcolii.

Şcoala are 128 de elevi în clasele I-IV şi 147 de elevi la gimnaziu, dar au fost prezenţi toţi elevii din comună, adică aproape 400, cadre didactice pensionate care au activat aici, cadre didactice, părinţi, viceprimarul Vasile Ichim şi primarul Daniel Achim Băluţă.
Au fost organizate concursuri pentru fiecare an şcolar în parte, cu probe sportive, dar şi scrise, cu un mic spectacol de muzică şi dansuri populare.

Ca de obicei, datorită unor oameni de bine care au făcut donaţii, cei mai merituoşi elevi au primit premii.
Şcoala este una celebră în zonă, clădirea împlinind în toamna acestui an 50 de ani de la darea în folosinţă. Administraţia locală din Vaideeni a depus un proiect pentru obţinerea de fonduri europene necesare extinderii, reabilitării şi reparaţiilor acestei unităţi de învăţământ şi sunt şanse mari ca în viitorul apropiat acest proiect să fie aprobat.