FOTO Atenţie, râmniceni! S-a deschis Ştrandul Ostroveni

În data de 1 iunie, în prezenţa primarului Mircia Gutău, a viceprimarilor Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu, a deputatului Eugen Neaţă şi a mai multor consilieri locali, Ştrandul Ostroveni s-a deschis pentru sezonul estival 2017, aşteptându-i pe vizitatori cu un bazin cu apă sărată şi cu două bazine cu apă dulce.


Noutăţile sezonului actual constau, în principal, în modernizări ale zonei bazinului cu apă sărată, respectiv împrejmuirea cu gard decorativ, amplasarea a 5 duşuri pentru ieşirea din zona bazinului de apă sărată, montarea de pavele şi gazon sintetic pe suprafaţa de 1500 mp aferentă, precum şi iluminat ambiental în jurul bazinului.


În restul Bazei de Agrement s-au montat pavele şi gazon sintetic în jurul bazinelor cu apă dulce, s-au înlocuit instalaţiile sanitare, s-a realizat un punct termic al CET Govora – iar apa caldă nu va mai fi o problemă aşa cum se întâmpla în verile trecute, când ştrandul era aglomerat – s-au montat robinete cu temporizator la duşuri pentru economie la consumul de apă caldă şi s-a schimbat gardul întregii incinte. În exterior, se lucrează la extinderea parcării aferente ştrandului, celor 92 de locuri de parcare existente urmând să li se adauge alte 55.

În ceea ce priveşte tarifele, biletul de acces pentru adulţi este de 6 lei, iar cel pentru copii este de 4 lei. Mai mult, printr-o hotărâre adoptată de Consiliul Local în şedinţa din 31 mai, s-a stabilit accesul gratuit în Baza de Agrement, în zilele de luni-joi, pentru mai multe categorii de persoane (pensionari, copii proveniţi de la casele de copii în grup organizat, persoane cu handicap şi însoţitorii acestora), precum şi accesul gratuit copiilor sub 5 ani. Anul 2017 vine şi cu o serie de reglementări noi, menite să menţină curăţenia la Ştrandul Ostroveni, printre care interzicerea accesului cu mâncare şi cu băutură din exterior, de respectarea cărora fiind însărcinaţi să se ocupe agenţi de ordine.