Farmec inaugurează primul magazin Gerovital din Râmnicu Vâlcea, al zecelea din acest an

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, continuă extinderea la nivel naţional şi inaugurează primul magazin Gerovital din Râmnicu Vâlcea, pe 7 decembrie 2017. Acesta este cel de-al zecelea spaţiu deschis în acest an şi al 13 în total.

Farmec este singurul producător român de cosmetice care dispune de propria reţea de magazine de brand. În urma investiţiei de peste jumătate de milion de euro în dezvoltarea lanţului propriu de centre comerciale din acest an, compania estimează pentru 2017 o creştere a vânzărilor de peste 160%, faţă de anul trecut, luând în calcul deschiderea celor 10 noi unităţi în acest an.
“Ne bucurăm să deschidem cel de-al zecelea magazin Gerovital din acest an la Râmnicu Vâlcea, un oraş care ne-a impresionat prin aspect şi iniţiativele de dezvoltare. Este ultimul spaţiu pe care îl inaugurăm în acest an şi ştim că a fost aşteptat cu nerăbdare de către locuitorii oraşului, având în vedere numărul mare de cereri venite din această zonă. Acum, admiratorii brandului Gerovital din Râmnicu Vâlcea vor putea apela cu încredere la specialiştii noştri, care le vor recomanda cele mai eficiente produse, atât pentru ei, cât şi pentru cei dragi şi se vor putea bucura de toate beneficiile şi surprizele, pregătite special pentru ei. Începând cu anul viitor, vom extinde şi în alte oraşe acest concept unic de magazine, prin care vom aduce expertiza de jumătate de secol a Gerovital cât mai aproape de români”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.


Primul magazin Gerovital din oraş este situat la parterul ansamblului comercial Shopping City Râmnicu Vâlcea, aflat pe Strada Ferdinand, nr. 38. Noul spaţiu a fost construit în conformitate cu conceptul de “Doctor în Frumuseţe” al magazinelor de brand Gerovital, iar lucrările de amenajare au durat circa o lună şi jumătate.
Cu o suprafaţă totală de 43 de metri pătrați, noul centru pune la dispoziţia consumatorilor din Râmnicu Vâlcea peste 400 de produse din gamele Gerovital și Aslavital, precum şi consultanţă specializată privind utilizarea corectă a acestora, oferită de consultanţii de beauty prezenți în magazin.
Cu ocazia inaugurării primului magazin Gerovital din Râmnicu Vâlcea, pe 7 decembrie, toţi cei interesaţi sunt aşteptaţi cu o serie de promoţii şi oferte speciale. Astfel, toţi vizitatorii magazinului Gerovital din Râmnicu Vâlcea vor beneficia de un discount de 20% pentru orice produs cumpărat, promoţie valabilă din ziua deschiderii până pe 9 decembrie, dar şi de testele gratuite de dermoanaliză a tenului. De asemenea, primii 100 de clienţi vor primi un voucher pentru următoarele achiziţii din magazin.
Dermoanaliza durează aproximativ 5 minute și ajută la stabilirea tipului de ten, prin folosirea unor măsurători instrumentale specifice care analizează nivelul de hidratare, elasticitate, nivelul de sebum și gradul de pigmentare al pielii.
Vizitatorii magazinului din Râmnicu Vâlcea vor avea la dispoziţie toate gamele brandului Gerovital, inclusiv şi cele mai recente lansări, printre care linia Gerovital Luxury, prima gamă de cosmetice de lux din portofoliul companiei, care integrează descoperirile ştiinţifice de vârf din medicina regenerativă şi neurocosmetică.
De asemenea, în cadrul centrului Gerovital, se vor regăsi şi produsele Aslavital, un brand unic pe piaţa locală, care are la bază argilă pură, 100% românească, provenită din Munții Pădurea Craiului.
De la începutul anului 2017 au fost deschise 10 magazine de brand Gerovital, pe întreg teritoriul ţării: la Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Craiova, Ploieşti, Piatra Neamţ, Suceava, Galaţi şi Râmnicu Vâlcea. În prezent, reţeaua magazinelor de brand numără 13 centre.