Familia Pătru, ultimul bastion al olăritului de la Vlădeşti

Eugen şi Violeta sunt singurii meşteri care au mai rămas în zonă. Ei vor să găsească calea legală de a face o adevărată şcoală de olărit care să reînvie tradiţia.

Pe vremuri, Vlădeştiul este un centru important de olărit al judeţului şi al României. La fiecare 10-12 case era măcar un meşter olar care lucra de zor şi îşi vinde produsele pentru a supravieţui. Acum, a mai rămas un singur bastion în întreaga zonă. Familia Pătru din satul Priporu de la Vlădeşti, adică Eugen şi Violeta, este singura care duce tradiţia mai departe Cei doi au reuşit, cu ajutorul primarului de la Vlădeşti, să facă o “Casă a Olarului”, în clădirea căminului cultural, acolo unde se pot învăţa tainele acestei meserii vechi. Sunt şi roţi destinate copiilor, şi roţi mai mari şi o adevărată expoziţie. Cei doi vâlceni vor, însă, să găsească o cale legală pentru ca cei ce doresc să înveţe tainele olăritului şi să poată primi şi o diplomă care aă ateste acest lucru.

“Pe vremuri eram mulţi…”

Eugen Pătru a învăţat tainele olărutului de la socrul său şi zilele trecute a fost prezent la Biblioteca Antim Ivireanu pentru a le face câteva demonstraţii copiilor. Fiecare dintre ei a promis şi un cadou. “Am venit să fac nişte demonstraţii. Să vadă şi ei pe viu cum se face o oală. Cele de dimensiuni mici se realizează mai repede, normal. Sunt mulţi copii şi la fiecare le fac câte un obiect. Trebuie să ajungă lutul pentru toată lumea şi din această cauză oalele sunt mai mici”, spune Eugen. Maestrul popular de la Vlădeşti îşi aminteşte că pe vremuri concurenţa era mare în zona limitrofă Municipiului Râmnicu Vâlcea: “Din păcate eu am singura familie din Vlădeşti mai practică olăritul. Pe vremuri erau mulţi şi nu numai la Vlădeşti, erau şi pe lângă Ocnele Mari o sumedenie de cătunuri în care se făceau oale, era plin de olar. Noi facem o gamă foarte variată de produse spre deosebire de alte centre ca Horezu, de exemplu. Noi facem orice din lut, de la jucării pentru copii ca de exemplu fluiere, figurile zoomorfe, antropomorfe, toate manual nu pe roată, până la vestitele oale pentru sarmale sau oale, ulcele, căni, ulcioare, tăvi de friptură. Specificul zonei pe are o reprezint este ceramica albă care este unică, nu se mai face niciunde în România. Acest tip de ceramică este cunoscută şi ca ceramica dacică şi se spune că este una dintre cele mai vechi. Se obţine destul de greu această ceramică. Vasul din lut care este ars prima dată este scăldat într-o humă albă, angobă îi spune apoi îi facem decorul. Şi aici suntem unici în judeţ. Suntem singurii care facem acest decor cu glazură, cu smalţ cum se spune. Ceilalţi fac cu oxizi de metal. E mai dificil cum facem noi, dar iese mai frumos. Un alt specific, facem decorul după prima ardere. Adică ardem obiectul pe biscuit, o scăldăm, îi facem decorul şi apoi intră din din nou la cuptor”.

“Casa Olarului”, proiectul care poate reînvia tradiţia

Familia Pătru a avut iniţiativa de a face o adevărată şcoală de olărit la Vlădeşti. Eugen speră ca în câţiva ani să fie tineri care să poată trăi din practicarea acestei meserii. “Există la Vlădeşti o clădire care se numeşte “Casa Olarului”, acolo unde avem câteva roţi disponibile şi pentru copii care pot să vină în mod organizat, cu însoţitori, pentru a afla tainele olăritului. Mie îmi e drag să îi învăţ. Acolo este şi o expoziţie foarte mare unde cei care ne vizitează pot vedea cele mai diverse obiecte pe care le facem noi. Încercăm să găsim o cale legală la “Casa Olarului” de la Vlădeşti. Încercăm să se facă un post de instructor. Eu ştim cum am început, a fost mai întâi curiozitatea, apoi devine un hobby şi în ultima etapă este necesitatea, dacă faci numai aşa ceva trebuie să câştigi şi ceva bănuţi şi să ai din ce să trăieşti. Eu spun că din atâţia copii care vin la demostraţii să nu fie şi câţiva care să practice pe viitor olăritul, în aşa fel încât să nu moară această meserie în Vlădeşti şi în întreaga zonă. E important ca măcar să înveţe această meserie care, pe viitor, este posibil să le folosească. Cine ştie când se poate întâmpla să nu mai ai un loc de muncă şi, uite, olăritul poate să fie o alternativă. Suntem în drum spre Olăneşti, eu îi sfătuiesc pe turişti să facă un mic popas şi la căminul cultural de la noi, să vadă Casa Olarului”.
Eugen Pătru a făcut demonstraţii şi în străinătate şi spune că impactul a fost unul deosebit: “Pentru fiecare obiect pun suflet, indiferent că lucrez la el două minute sau câteva ore. Impactul la copii este foarte mare, asta mă bucură cel mai mult. Nu fac acum primele demonstraţii, am fost şi peste hotare, la mai multe expoziţii internaţionale. Şi acolo mi se cerea să le arăt şi la cei mici. Le punem în mână câte o bucată de lut proaspătă şi vedeau cum din mâna lor iese o ulcică. Poate nu mă credeţi, dar se făceau cozi de 30-40 de copii, cum era la noi la pâine pe pe vremea lui Ceauşescu. Impactul este mare şi pentru însoţitori când mergem în străinătate. Nici ei nu au mai văzut pe viu cum se fac aceste obiecte ornamentale.”

Gabi Cârjaliu