Elevi şi profesori din cinci ţări au vizitat Primăria municipiului în cadrul unui program Erasmus Plus

Mai multe zeci de elevi şi profesorii acestora din Cehia, Franţa, Grecia, Italia şi Turcia, oaspeţi ai Şcolii Gimnaziale ”Anton Pann” în cadrul unui proiect Erasmus Plus, au vizitat joi dimineaţă Primăria municipiului, unde au fost primiţi de viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu.


Directorul instituţiei de învăţământ, prof. Adrian Burlan, a prezentat cu mândrie acest al doilea program european pe care Şcoala ”Anton Pann” îl derulează în ultimii cinci ani, iar viceprimarul Eusebiu Veţeleanu a apreciat modul în care se prezintă şcoala din Ostroveni, caracterizând-o drept una din cele mai frumoase din tot municipiul. Elevii străini vor mai sta în Râmnic până la finele acestei săptămâni, având un program încărcat de activităţi de grup şi de socializare.