Deputatul Vasile Cocoş (PSD), singurul parlamentar vâlcean care face parte din Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE

Actualul deputat PSD şi fostul viceprimar la municipiului Râmnicu Vâlcea dă dovadă de seriozitate şi profesionalism şi în Parlament unde activitatea sa este una foarte bună, motiv pentru care a fost cooptat recent să facă parte din Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE.

Ţara noastră are dreptul la o delegaţie formată din 7 membrii plini şi 7 membri supleanţi, iar Vasile Cocoş este primul parlamentar vâlcean care accede în această Delegaţie. Până în luna martie a făcut parte din Comisia pentru Drepturile Omului şi din luna martie face parte din Comisia Buget, Finanţe şi Bănci. În această sesiune a avut 3 luări de cuvânt, două declaraţii politice şi 6 propuneri legislative iniţiate fiind unul din cei mai activi parlamentari social democraţi. (T.G.)