Deputatul PSD Dana Oteşanu susţine iniţiativa legislativă privind Garda Civilă şi realizarea serviciului militar pe bază de voluntariat

Alături de deputaţii vâlceni PSD Vasile Cocoş, Eugen Neaţă şi Ştefan Ovidiu Popa, Daniela Oteşanu a semnat, la sfârşitul lunii iunie, o iniţiativă legislativă privind Garda Civilă şi realizarea serviciului militar pe bază de voluntariat.

“Scopul programului este ca prin acest stagiu de voluntariat militar să se asigure atât pregătirea militară, pentru a avea cadre militare pregătite, cât şi încurajarea voluntariatului în România şi crearea de locuri de muncă conexe, MAPN fiind nevoit azi să angajeze de multe ori ofiţeri sau subofiţeri fără nicio pregătire militară prealabilă. Perioada de desfăşurare a stagiului de pregătire va fi considerate vechime în câmpul muncii. Voluntarii militari vor primi un certificat de perfecţionare profesională pe domeniul în care au fost pregătiţi, care va putea fi folosit pentru angajare. La terminarea stagiului de pregătire, conform performanţelor de la examenul de absolvire coluntarii cu studii superioare vor primi grade militare în rezervă, lucru prevăzut şi în vechea legislaţie pentru militarii cu termen redus. Acest lucru asigură o rezervă de ofiţeri şi subofiţeri care pot fi activaţi în caz de necesitate (război). Astfel, se vor crea premisele angajării tinerilor după terminarea stagiului de voluntariat militar, prin înfiinţarea şi funcţionarea Gărzii Civile. Se va asigura şi un personal instruit şi disponibil pentru situaţii excepţionale şi stare de necessitate”, ne precizează deputatul social democrat Daniela Oteşanu. (L.L.)