Deputatul Cristian Buican: “Guvernul PSD pasează Parlamentului problema introducerii gazelor naturale în localităţi”

Prin intermediul unui răspuns la una din interpelările deputatului Cristian Buican, Ministerul Energiei recunoaşte că în ultimul an de zile nu a făcut nimic pentru deblocarea situaţiei privind introducerea reţelelor de gaze în localităţile care au solicitat acest lucru. Reamintim faptul că în ultimii trei ani de zile, introducerea reţelelor de gaze a fost blocată la nivel guvernamental, deputatul liberal vâlcean făcând în ultimii doi ani o serie de demersuri parlamentare (interpelările înregistrate cu nr. 128B/21.03.2017 şi 834B/31.10.2017) în vederea deblocării acestei situaţii pentru introducerea reţelei de gaze în localitatea Budeşti.

Astfel, după un an de stat degeaba, Ministerul Energiei a ajuns la concluzia că cea mai bună soluţie de deblocare a situaţiei privind introducerea reţelelor de gaze în localităţi este cea de amendare în Parlament a Legii 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale în sensul de a oferi calitatea de concedent administraţiilor publice locale. Astfel, printr-o serie de amendamente la PL-x 110/2017 Proiect de lege privind aprobarea OUG 64/2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 se doreşte „transferul calităţii de concedent de la Ministerul Energiei către unităţile administrativ teritoriale”.
În vederea deblocării situaţiei privind introducerea reţelelor de gaze în localităţi, deputatul Cristian Buican va urmări îndeaproape adoptarea PL-x 110/2017, iar în calitatea sa de membru în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor va solicita urgentarea procedurilor privind adoptarea acestui Proiect de Lege.
„De aproape doi ani fac demersuri parlamentare privind deblocarea situaţiei privind introducerea reţelelor de gaze în localităţile solicitante, însă Guvernul nu a luat nici un fel de decizie. De exemplu, în 2017, Ministerul Energiei a stat degeaba aproape un an de zile şi acum pasează problema la Parlament. Guvernele PSD din acest an au dat nu mai puţin de 86 de Ordonanţe de Urgenţă, însă niciuna dintre acestea nu au vizat modificări la Legea energiei electrice şi a gazelor naturale, din păcate! Voi face toate demersurile legale în vederea urgentării procedurilor privind adoptarea cu amendamentele a PL-x 110/2017 prin care se acordă calitatea de concedent administraţiilor publice locale în privinţa reţelelor de gaze. După adoptarea acestei Legi, fiecare administraţie publică locala va putea să scoată la licitaţie introducerea şi concesionarelor reţelelor de gaze, în funcţie de necesităţi şi de priorităţi. Sunt convins că după aprobarea acestor modificări legislative, Budeştiul va putea să beneficieze de gaze, după mai bine de 3 ani de la solicitarea acestui lucru” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Share...Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0