Cutremur în fotbalul județean! Bebe Melente retrage echipa din campionat!

Primarul Comunei Drăgoești, Bebe Melente, a decis să retragă echipa locală de fotbal din campionatul organizat de AJF Vâlcea. Oltul a terminat pe locul acest sezon regulat și a ratat prezența în play-off, iar edilul consideră că la mijloc au fost jocuri de culise, făcute chiar în ultima rundă a primei părți a campionatului.

“DEZAMĂGIRE TOTALĂ DUPĂ ULTIMA ETAPĂ DE JOC. Oltul Drăgoești a jucat toate meciurile pe teren nu în culise. Păcat de eforturile noastre, ale jucătorilor și organizarorilor pentru promovarea fotbalului. CU ACEASTĂ OCAZIE ANUNȚ SUSȚINĂTORII ECHIPEI DE FOTBAL OLTUL DRAGOEȘTI, AJF VÂLCEA, PRESA și pe toți oamenii de fotbal în semn de protest nu vom mai participa la nici o competiție de fotbal. NOTĂ: AJF VÂLCEA poate ne spune și nouă de ce în ULTIMA ETAPĂ de fotbal nu s-au jucat toate meciurile la aceeași ora și zi ținând cont că nu erau calificate matematic decât trei echipe. Desfășurarea meciurilor pe durata mai multor zile a lasat loc pentru JOCURI DE CULISE. PĂCAT, RUȘINE, MULTĂ MIZERIE. EU NU MAI VREU ACOLO PÂNĂ NU SE SCHIMBĂ LUCRURILE DIN TEMELIE”, spune primarul de la Drăgoeşti. Altfel, în Seria Vest lideră este Oltețul Alunu, formație care are cu cinci puncte mai mult față de următoarea clasată. Oltețul Bălcești. în Seria Est conduce Stejarul Vlădești, formație urmată de Chimia Râmnicu Vâlcea.

Seria Vest:

A.S. Bărbăteşti – A.S. ŞTIINŢA Grădiştea 4-2
A.S. OLTEŢU Bălceşti 2014 – A.S.C.A.S. Crețeni 1-0
A.S. Popeşti 2016 – A.S. VICTORIA Frînceşti 1-1
A.S. OLTEȚUL Alunu 2016 – C.N. GIB MIHĂESCU Drăgăşani 3-0, neprezentare oaspeți
A.C.S. VIITORUL Valea Mare – A.S. FAURUL Livezi 13-1
A.S. INTER Lăpuşata – A.S. PĂSTORUL Vaideeni 0-1

Clasament:

1. A.S. OLTEȚUL Alunu 22 16 2 4 70-30 50p +17
2. A.S. OLTEŢU Bălceşti 22 14 3 5 60-28 45p +12
3. A.S. PĂSTORUL Vaideeni 22 13 2 7 56-47 41p +8
4. S. INTER Lăpuşata 22 12 4 6 64-48 40p +7
5. VIITORUL Valea Mare 22 11 4 7 59-33 37p +4
6. ŞTIINŢA Grădiştea 22 11 2 9 58-48 35p +2
7. A.S. Bărbăteşti 22 9 2 11 47-54 29p -4
8. FAURUL Livezi 22 7 5 10 48-56 26p -7
9. VICTORIA Frînceşti 22 7 5 10 44-58 26p -7
10. C.N.M. Drăgăşani 22 8 1 13 39-54 25p -8
11. A.S.C.A.S. Crețeni 22 4 2 16 33-65 14p -19
12. A.S. Popeşti 22 3 2 17 29-86 11p -22

Seria Est:

A.S. CĂPŞUNARII Buneşti – A.S. Băile Olăneşti 1-3
A.S. CHIMIA 2012 Rm. Vâlcea- A.S. SPORTUL Genuneni 3-0
A.S. FORESTA Malaia – A.S. VIITORUL P. Măglaşi 4-1
A.S. Mihăești – A.S. VIITORUL Budeşti 2-4
A.S. SPORTING Galicea a stat
A.S. STEJARUL Vlădeşti 2009 – C.S. OLTUL Drăgoeşti 2-1

Clasament:

1. STEJARUL Vlădeşti 20 11 3 6 47-33 36p +6
2. CHIMIA Rm. Vâlcea 20 10 4 6 49-40 34p +4
3. A.S. FORESTA Malaia 20 10 3 7 64-35 33p +3
4. A.S. VIITORUL Budeşti 20 7 9 4 41-39 30p 0
5. A.S. SPORTING Galicea 20 8 6 6 41-34 30p 0
6. A.S. Băile Olăneşti 20 9 3 8 47-40 30p 0
7. C.S. OLTUL Drăgoeşti 20 8 5 7 36-35 29p -1
8. A.S. CĂPŞUNARII Buneşti 20 8 2 10 36-50 26p -4
9. A.S. SPORTUL Genuneni 20 8 1 11 39-47 25p -5
10. A.S. Mihăești 20 6 3 11 45-64 21p -9
11. VIITORUL P. Măglaşi 20 4 3 13 31-59 15p -15

Gabi Cîrjaliu

Share...Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0