Cristian Buican îl scoate la tablă pe Ministrul Transporturilor

Anul trecut, înainte de alegerile parlamentare, candidaţii PNL din Oltenia au semnat un angajament prin care îşi asumau urmărirea implementării tuturor proiectelor de infrastructură de transport prevăzute în Master Planul de Transport al României pentru această regiune, considerând că implementarea acestor proiecte va oferi un grad de conectivitate mai mare regiunii oferind şansa unei dezvoltări durabile sănătoase. În acest sens, iniţiatorul acestui memorandum, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, a depus la Ministerul Transporturilor o interpelare prin care a solicitat informaţii despre toate cele 29 de proiecte privind infrastructura de transport (rutier, feroviar, naval şi aerian) prevăzute în Master Planul de Transport al României pentru regiunea Olteniei.

Din acestea, 21 de investiţii sunt prevăzute a fi finalizate până în 2020 (maxim 2022), iar restul de 8 ar trebui pregătite spre a fi implementate după anul 2020.
În opinia preşedintelui PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, în momentul de faţă, atât în ceea ce priveşte componenţa proiectelor din Master Planul de Transport al României, cât şi prevederile Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României – România Policentrică 2035, regiunea Oltenia reprezintă o regiune de interes, cu o serie de proiecte de infrastructură de transport propuse pentru următorii 14 ani. În concluzie, pentru dezvoltarea întregii regiuni Oltenia, este obligatorie respectarea termenelor şi proiectelor asumate în cele două documente programatice. Toate proiectele Olteniei din Master Planul de Transport al României până în anul 2030 însumează investiţii de peste 10 miliarde de Euro, iar finalizarea lor reprezintă conectarea, din toate punctele de vedere, a regiunii Olteniei cu restul ţării şi chiar a Europei. Pentru perioada 2017 – 2020 valoarea proiectelor de implementat din Master Plan se ridică la peste 3 miliarde de Euro, iar a celor ce trebuie pregătite pentru după 2020, la peste 2 miliarde de Euro.
„Sunt 29 de proiecte în total pentru regiunea Oltenia pentru următorii 10 ani. Dacă acestea s-ar implementa am reuşi să reducem decalajele de dezvoltare şi am creşte semnificativ atractivitatea competiţională a regiunii în vederea tragerii de investitori. Până în 2020, Oltenia ar trebui să beneficieze de 2 autostrăzi (Piteşti – Sibiu şi Piteşti – Craiova), de 4 drumuri Trans Regio ( DN67B, DN6, DN 56 şi Cozia TR24), 5 centuri ocolitoare (Târgu-Jiu, Râmnicu-Vâlcea, Slatina, Balş şi Caracal), de 1 proiect de electrificare sau modernizare căi ferate şi de 5 proiecte de modernizare staţii cale ferată şi de modernizat 4 porturi la Dunăre. Toate acestea ar trebui finalizate până în 2020, maxim 2022, iar până în prezent cei de la Ministerul Transporturilor nici nu cred că au auzit de ele. Eu urmăresc cu maxim interes ce se întâmplă la Ministerul Transporturilor şi vă spun că din toate aceste 21 de proiecte, doar de vreo 3-4 se vorbeşte, fără alte acţiuni concrete. Aştept cu nerăbdare răspunsul Ministerului, pentru că ar fi păcat ca această regiune să nu beneficieze de aceste oportunităţi imense. De asemenea, nu vă ascund că ţin foarte mult la respectarea acestor termene şi pentru că judeţul Vâlcea ar fi avantajat de aceste investiţii, oferindu-ne oportunităţi imense în domeniul rutier şi feroviar. Sper ca toţi parlamentarii Olteniei, indiferent de partidul politic din care fac parte, să înţeleagă această oportunitate şi să pună presiune pe Minister” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Share...Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0