Corupţia vine din Vest

În războiul mediatic legat de corupţie şi de anticorupţie din ţara noastră sunt folosite frecvent declaraţii ale unor lideri occidentali.

Lideri de stat sau pur şi simplu lideri ai unor partide politice ( precum caricatura aia din Marea Britanie care a provocat Brexitul şi care acum ţipă că România nu trebuia primită în UE), miniştri sau parlamentari europeni şi nu în ultimul rând ambasadori, acuză guvernele noastre că nu fac ce trebuie împotriva corupţiei. Iar o mare parte a presei din ţara noastră ţine parte acestor trâmbiţe care de fapt nu spun adevărul.
Nu recunosc că ei au introdus corupţia în ţara noastră.
Nu am auzit o dată, o singură dată măcar, ca marea presă liberă occidentală şi prea cinstiţii ambasadori să se îngrijoreze când România şi-a cedat resursele treptat companiilor străine care au corupt prin mite uriaşe decidenţii români.
Cum oare a ajuns să cumpere Româna avioane din Franţa, nave militare din Anglia, să facă autostrăzi cu firme americane? Cum a ajuns România să îşi cedeze pe un preţ de nimic cea mai mare reţea de telefonie fixă din Europa de Est? Cum am ajuns să plătim gazul consumat în apartamente unor străini? Energia electrică produsă de hidrocentrale construite prin sângele unui popor întreg unor străini? Cum dracu au ajuns combinatele noastre în mâinile lor?
Atunci nu a urlat nimeni că este un jaf! Nu a ţipat un singur ambasador să fie închişi şi trimişi în instanţă cei care au vândut apele minerale, cărbunele, şantierele navale, aluminiul, fierul, curentul electric, petrolul, băncile noastre?
Am ajuns să nu mai avem o singură fabrică autohtonă de bere, dar nu a ţipat nimeni că mita a fost dată de străini?
Ne vindem pădurile şi le defrişăm în folosul unor corporaţii occidentale dar ambasadorul american şi cel german şi cel austriac şi cel francez nu spun să fie închişi cei care au dat ordine în acest sens!
Nu! Desigur aceşti golani politici ţin să fie distruşi iremediabil şi daţi jos de la putere nişte miniştri care încearcă să dezvolte cât de cât ţara şi să ajute economic pătura cea mai de jos de la noi, ajunsă muritoare de foame sau plătită cu salarii de mizerie.
Aceşti farisei nu recunosc că ei au adus corupţia în România şi că ei au inventat-o.
În 1990 ţara noastră avea un sistem aproape perfect anticorupţie. În regimul comunist nu puteai să deţii mai mult de o locuinţă şi o maşină proprietate personală. Nu puteai cumpăra nici măcar un televizor color în plus. Primii secretarii ai judeţelor erau mult mai săraci decât baronii de azi şi orice demnitar se ferea să pună mâna pe bani pentru că o îmbogăţire bruscă îl putea duce direct după gratii. De aceea nomenclatura de atunci şi cei din servicii au sprijinit lovitura de stat denumită Revoluţie. Pentru a se putea îmbogăţii legal şi pentru a vedea lumea, pentru a putea acumula. Pentru a pune mâna pe resurse şi a le vinde străinilor.
Dar cei care au adus corupţia la noi sunt grecii, nemţii, francezii, englezii, americanii, italienii!
Corupţia vine din Vest, stimabililor!
Dacă ţineţi atât de mult la dreptate şi legalitate de ce mama naibii nu cereţi Guvernului şi preşedintelui marionetă să naţionalizeze resursele care au fost date prin corupţie şi să îi trimită după gratii pe toţi cei care au vândut această ţară minunată pe bucăţi, dar şi pe cei care au cumpărat-o prin mită!
Pe plan local am auzit de nenumărate ori cât de ticăloasă este o femeie care a cumpărat o uzină mecanică, apoi hoteluri şi apoi nişte ape minerale? Dar cei care i le-au vândut, cei care au lăsat-o să facă bani din embargoul împotriva Iugoslaviei, cei care au închis ochii la aceste îmbogăţiri, cum dracu sunt!? Iar femeia asta este una din puţinii români care a pus mâna pe ceva resurse. Majoritatea sunt străini! Pentru că repet corupţia nu a fost inventată şi nici practicată prima dată de români. Firmele americane dădeau mită politicienilor pentru ca aceştia să comande tehnică de război pentru Vietnam şi alte teatre militare pe vremea când în România se ţineau lunar mitinguri pentru pace şi dezarmare!
Grindeanu ar trebui să recunoască că am fost corupţi. Că miniştrii dinaintea sa au fost coruptibili, şi să ceară procurorilor să îi trimită în puşcărie pe toţi străinii care au pus mâna prin mită pe resursele noastre! Să îi ia DNA şi pe marii şefi de multinaţionale care plătesc redevenţe ridicole în ţara noastră! Atunci şi eu aş iubi DNA! Dar cum să o fac când văd procurori care execută la comandă oameni incomozi pentru multinaţionale şi străini! Abia fusese numit premier Grindeanu când am scris că în curând procurori vor merge la Timişoara şi vor descoperi că premierul nu ştiu ce dracu a făcut în tinereţile sale politice sau administrative. Nu mă consider profet pentru acel text! Era unul logic! Orice jurnalist cu bun simţ din ţara asta putea bănui că “Oculta” nu va lăsa niciun Guvern să ridice ţara împotriva intereselor străinilor!

Traian GUMINSKI