Cocoșul de Hurez nu moare! O mână de ceramiști duc o luptă la baionetă cu produsele care vin din Bulgaria sau China

Fie vară, fie iarnă, obiectele tradiționale confecționate la Horezu sunt la mare căutare printre turiștii români și străini. De la o vreme însă, meșterii olari din Horezu au concurență: ceramica de la vecinii noștri de peste Dunăre, bulgarii.

Autoritățile locale și ceramiștii autentici spun că deocamdată nu au motive să fie îngrijorați, nu atâta vreme cât în localitate mai sunt încă tineri interesați să învețe să dea viață și formă lutului, dar au totuși în vedere să le impună comercianților cu magazine la stradă să delimiteze clar ceramica de Horezu de ceramica provenită din China și din Bulgaria. Într-un loc binecuvântat cum este Horezu, localitate vestită pentru ceramica originală se întâmplă des ca în magazinele specializate în comercializarea vaselor de Horezu să se găseasca și copii din China și Bulgaria. Acestea sunt de o calitate îndoielnică, dar atrag cumpărătorii neavizați, fiind mai ieftine.


“Nu va muri olăritul la Horezu”

Deși au mai rămas puțini meșteri olari care fac ceramică autentică de Horezu, aceștia spun că obiectele de provenință străina locului nu au cum să le strice afacerile. Un ochi priceput sau măcar atent va observa imediat diferențele, iar meșteșugul local nu va pieri indiferent de concurent. “Faptul că se păstrează tradiția ceramicii de la Horezu ne dă puterea de aduce fonduri europene în oraș, de a aduce mulți turiști din țară și din străinătate. E drept că ceramiștii autentici au parte de concurență din Bulgaria și chiar din China dar noi îi rugăm și pe cei care vând la stradă să facă măcar un colțișor doar cu ceramică autentică de la Horezu. Această bătălie trebuie câștigată, pentru a continua tradiția.”, spune Gheorghe Ogrezeanu, viceprimar Horezu.


“Am început această activitate acum 30 de ani, în momentul în care am cunoscut-o pe soția mea. Socrii mei lucrau și lucrează ceramică. Era prima dată când intram într-un atelier de oale, așa cum îmi place mie să spun. Oricine trece pragul unui astfel de atelier are tendința de a încerca, de a pune măcar un deget. Totul a plecat ca o joacă, ca un mod de a mă relaxa, apoi mi-am dat seama că aceasta este vocația mea. În primă fază nu a fost o afacere, doar un hobby. Au trecut ani, am mers și în străinătate și să învăț. Am deschis primul magazin din Horezu cu produse tradiționale, undeva în anul 1996. Ceramica din Bulgaria este una bună, nu zic. Sunt specialiști în vase de gătit dar nu face o concurență prea mare. Ceramică chinezească în Horezu nu este. Se aduc de acolo mărunțișuri care îi încântă pe copii. E greu de spus dacă tradiția de aici se va păstra. Eu cred că nu se va termina ca și centru ceramic, mereu s-au găsit tineri care să se apuce să modeleze și să picteze. Din păcate, tinerii de azi ar vrea să învețe în câteva zile, poate chiar într-o zi, nu au răbdare”, completează Ion Paloși, unul dintre cei mai cunoscuți meșteri ceramiști din Horezu.
Din 2012, meștesugul olarilor din Horezu este protejat de UNESCO, ceramica de Horezu, cu toate simbolurile ei, fiind parte a patrimoniului imaterial al lumii.

Gabi Cârjaliu