Clopotul de la Buneşti care alungă norii

Localnicii din comună vâlceană Buneşti au găsit cum să scape de furtuni şi grindină. De aproape două secole au în vârful unui deal o biserică al cărui clopot cu sunet cristalin, are puterea, spun ei, de a împrăştia norii grei, salvându-le gospodăriile şi câmpurile de furia naturii.

Tot Buneştiul, sub „scutul”… clopotului

Anul acesta localnicii din Buneşti – Vâlcea nu au avut de ce să tragă clopotul la micuţa biserică din vârful Dealului Miercii. Anii trecuţi însă „scutul” lor împotriva grindinii a funcţionat destul de bine, spun sătenii, care nu-şi amintesc ca furtunile să se fi abătut vreodată asupra gospodăriilor lor. „Ploaia vine până aici, după care se îndepărtează şi auzi că la Râmnicu Vâlcea a plouat de a rupt. Este din cauza clopotului care are o putere de rezonanţă, dar nu aşa pe de-a rândul. Cum vedeam că vine un nor, gata, hai să tragem clopotul! Şi îl trăgeam şi se şi împrăştiau norii”, povesteşte, nea Vasile, localnic în satul Teiuş, locul unde se află biserica ce adăposteşte clopotul cu puteri miraculoase. Efectul clopotului de a alunga norii de grindină de deasupra satului, este cunoscut în zonă de peste 200 de ani. Vara, când norii se strâng valuri, valuri şi ameninţă holdele şi casele sătenilor, clopotarul satului, vine grabnic la biserică, urcă în clopotniţă şi trage clopotele, să alunge piatra. Întâmplător sau nu, „ritualul” pare că dă roade, foarte rare fiind cazurile în care grindina a făcut ravagii în Buneşti. „Sun imediat când începe furtuna, avalanşa, vijelie sau ce o mai fi. Imediat, cum ai dat de două, trei ori se vede raza de soare până la izlaz la Gătejeşti. Toată comuna o apără”, adăugă nea Ion, clopotarul satului.

Sceptici, dar totuşi încrezători

Biserica unde este adăpostit acest clopot datează din secolul al IX-lea. Tot de atunci datează şi clopotul cu puteri miraculoase. Deşi nu cred în miracole, autorităţile din Buneşti spun că trebuie să existe şi o explicaţie ştiinţifică. Cel mai probabil e legată de modul în care vibrează peretele clopotului şi care interacţionează cu acustica clopotniţei şi de aici propagare a sunetului în mediul înconjurător. Frecvenţele naturale sunt influenţate de temperatură, iar coeficientul termic influenţează în mod direct vibraţia bronzului, aliajul de bază pentru clopote. „Pe furtuni sau vreme rea sunt anumiţi cetăţeni de aici din sat care ştiu şi vin să targă clopotele, iar vijelia, furtuna sau norii de piatră sunt alungaţi”, spune şi primarul Viorel Radi. În prezent, clopotul – minune nu mai este utilizat, căci după atâţia ani de folosire s-a fisurat, în locul său fiind montat altul care încă nu a fost încercat. Cu toţii mizează însă pe ideea că, biserică fiind foarte sus, zgomotul produs va fi cel care va alunga norii negri.

„Ar fi bun şi un clopot care să aducă ploaia”

Şi bătrânica Maria ştie de clopotul minune, dar spune că ar fi bun şi unul care să alunge seceta: „Da, e adevărat. Am văzut cu ochii mei cum norii fugeau atunci când se trăgea clopotul. E o minune care ne-a ajutat mult acum câţiva ani. Acum nu mai funcţionează. Sperăm că şi cel nou să poată face minuni. Ar fi bun şi un clopot care să aducă ploaia. Oricum, tot ce vrea Dumnezeu se întâmplă. Şi mai contează mult şi credinţa. Degeaba tragem clopotul dacă păcătuim şi nu ne rugăm”.

Semnificaţia clopotului la creştini

Clopotele sunt parte integrantă a cultului creştin, încă din cele mai vechi timpuri. Alături de toacă de lemn, cu diversele ei forme, în cultul creştin se mai întrebuinţează, ca instrument de inştiinţare a începutului slujbelor sau de marcare a unor momente importante din cadrul lor, şi clopotele. Clopotele bisericii dau timpului o măsura liturgică, umplându-l de rost. Tragerea clopotelor face pe om să iasă din rânduială cotidiana, într-o realitate mai presus de aceea care cade sub simţuri. Inscripţiile întâlnite pe vechile clopote creştine reamintesc rostul lor ocrotitor, de mântuire şi vestire, adeverind cuvintele Scripturii, care zic: “În tot pământul a ieşit vestirea lor.” Misiunea acestora se rezumă în cuvintele întâlnite adeseori pe exteriorul lor: “Pe vii îi chem, pe morţi îi plâng, fulgerele frâng.” Pe ele se mai întâlnesc însă şi alte cuvinte, precum: “Laud pe Dumnezeu cel adevărat, chem mulţimea, adun clerul. Îi plâng pe morţi, alung fulgerele, înfrumuseţez sărbătorile.” Clopotele sunt adesea decorate cu motive vegetale, geometrice, scene şi inscripţii. După tradiţie, inventatorul clopotului (de fapt cel care le-a introdus în Biserică, ca obiecte de cult) este socotit Paulin de Nola din Campania (353-431), la sfârşitul secolului al IV-lea, de unde se trage şi denumirea apuseană de “campane” data clopotelor. Paulin de Nola ar fi văzut într-un vis un câmp de flori de unde venea un sunet plăcut. Când s-a trezit, acesta a ordonat turnarea în topitorie a unor clopote, cu formă de cupă de floare (narcisă). În nici o operă de-a sa nu sunt menţionate însă clopotele.

Gabi Cîrjaliu

Share...Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0