Cercetarea izotopilor, în conferință la Govora! 19 țări sunt reprezentate la acțiunea din stațiunea vâlceană

Cercetători de top din domeniul izotopilor din 19 țări participă zilele acestea la cea de 14-a ediție a conferinței internaționale organizată de Societatea Europeană pentru Cercetarea Izotopilor, conferință ce se desfășoară la Băile Govora.

România este pentru a doua oară gazda a acesti conferințe al cărei principal scop este acela de a aduce împreună cercetători din diferite domenii conexe izotopilor și de prezentare a noutăților din domeniu în vederea dezvoltării de noi colaborări. Din partea româna gazdă a acestui atelier de lucru este Institutul Național de Criogenie și Separări Izotopice -ICSI Râmnicu Vâlcea, institut cunoscut și apreciat la nivel mondial.
“Eu sunt președintele acestei societăți europene, mandatul meu se va încheia în acest an, de fapt după terminarea acestei conferințe, când se va alege un nou președinte. România participă de zece ani la acest eveniment. Este pentru prima dat când noi am avut conducerea societății, pentru doi ani. A fost o onoare și un moment de cotitură. A trebuit să dovedim că suntem la înălțime. Avem participanți din multe țări, inclusiv din SUA; India sau Africa de Sud. Sunt participanți cu premii mute, recunoscuți la nivel mondial nu doar european”, ne-a declarat Roxana Ionete, președinta Societății Europene pentru Cercetarea Izotopilor.

“Este vorba despre o conferință ajunsă la cea de-a 14-a ediție. Are loc la Institutul de Criogenie din Râmnicu Vâlcea. Aveam onoarea să primim mulți oaspeți de valoare. Sper că este o oportunitate pentru toți, mai ales pentru institutul nostru. Trebuie să găsim noi căi de cooperare. Institutul a început ca o stare experimentală în domeniul apei grele. Este un lucru care atinge în mare măsură viața tuturor oamenilor. Izotopul se aplica în domeniul medical, în mediu, în multe aplicații practice în viața de zi cu zi. Apa grea are o legătură directă cu izotopii. Așa a început povestea noastră în anii 70. Noi ne-am valorificat potențialul din acea vreme. Povestea cu apa grea s-a încheiat cu succes, tehnologia a fost transferată la Severin. Am ajuns să lucrăm în domeniul izotopilor, un domeniu de suflet. Aici este nucleul și originea noastră. Astfel de conferințe nu sunt gândite de a aduce revoluționări în cercetare, sunt făcute pentru un schimb de informații. fiecare cercetător va prezenta ceea ce a făcut în ultima perioadă. Așa cum am mai spus sper că toate aceste lucruri crează posibilități de cooperare. Trebuie dezvoltate noi tehnici analitice și noi domenii de aplicare”, completează Mihai Varlam, directorul ICSI Râmnicu Vâlcea. Țara noastră este la cea de-a zece participare la acestă conferință internațională ce a debutat în anul 1992, în Polonia și care are un caracter itinerant, fiecare ediție fiind găzduită de o altă țară. Ediția din acest an se va încheia pe 29 iunie.

Gabi Cîrjaliu