Ce au făcut parlamentarii vâlceni!

Până la finele anului vom prezenta, succint, activitatea din acest an a parlamentarilor vâlceni pentru că în ultimele zile sunt din ce în ce mai multe voci nemulţumite de Parlament. Lumea se simte jignită de legea pensiilor speciale şi revoltată de interdicţiile impuse ciobanilor de a avea câini. Este o mare mulţime de români nemulţumită şi de legea antifumat, una din cele mai dure legi din întreaga UE. Şi este bine să ştiţi că există şi parlamentari care în acest an au lucrat în interesul românilor, al României, al vâlcenilor.

Senatorul Marin Adrănel Cotescu

Profesor universitar de prestigiu, inginerul Cotescu se află la primul său mandat de senator. Este recunoscut ca un profesionist în zona proiectelor de infrastructură. Are experienţă guvernamentală lucrând un număr important de ani în ministere. Este legat strict de Vâlcea, de Băile Govora, de colegiul uninominal în care a fost ales. A iniţiat multe proiecte de legi viabile, a interpelat miniştri, a avut un comportament demn şi civilizat, şi a încercat mereu un dialog constructiv cu adversarii politici. Conduce interimar cea mai mare organizaţie locală a liberalilor, cea din Râmnicu Vâlcea. A fost tranşant şi nu s-a sfiit să îşi critice proprii colegi de organizaţie atunci când au greşit. A fost un sfătuitor permanent al primarilor, indiferent de coloratura lor politică, încercând să îi îndrume în realizarea unor proiecte cu finanţare europeană pentru a avea şanse maxime de a atrage fonduri importante pentru comunităţile locale din Vâlcea.
Şi încearcă să găsească cei mai buni candidaţi pe listele de anul viitor pentru consiliul municipal fiind un arbitru corect al competiţiei interne de la liberali.
A votat mereu în Parlament aşa cum i-a dictat bunul simţ şi a încercat să aducă în politica locală bun simţ.
ACTIVITATE PARLAMENTARĂ:
Iniţiative legislative (29)
Declaraţii politice (2)
Întrebări (125)
Interpelări (43)
Interpelări adresate Primului Ministru (24)
Luări de cuvânt în plen (164)
Moţiuni (8)

Traian Guminski