Bărbat arestat la Drăgăşani pentru viol

Polițiștii Poliției municipiului Drăgășani au dispus reținerea unui bărbat de 51 de ani din municipiu, care la data de 5 noiembrie a.c., ar fi agresat o femeie, iar ulterior, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, bărbatul a fost arestat preventiv.

La data de 5 noiembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Drăgășani cu privire la faptul că mama sa, o femeie de 62 de ani a fost agresată sexual, în timp ce se întorcea de la muncă. Din verificări a reieșit că victima se întorcea cu căruță de pe câmp, când ar fi fost oprită de persoana bănuită. Bărbatul ar fi intrat în discuții cu ea, sub pretextul că femeia ar fi sustras lemnele pe care le avea în căruță, după care acesta ar fi imobilizat victima și ar fi agresat-o sexual. Ulterior acesta ar fi plecat cu bicicleta cu care venise initial, iar victima a fost identificata în apropierea locului faptei de către fiul acesteia, cel care venise în căutarea mamei sale și care a şi sesizat poliția. Tot din cercetări a rezultat că în momentul în care persoana bănuită a întreținut relaţii sexuale victima, acesteia i-a căzut din buzunar telefonul mobil, pe care bărbatul și l-ar fi însușit, fiind găsit la domiciliul acestuia de polițiști. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, persoana bănuită fiind reținută, iar ulterior instanța de judecată a admis propunerea făcută de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani, luându-se măsura arestării preventive pe o perioada de 29 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și furt.

Share...Share on Facebook0Share on Google+0Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn0