Avocatul Dinu Constantinescu – noul administrator special al CET Govora

Ieri dimineață, în şedinţa ordinară a Consiliului Județean a fost votat un nou administrator special la CET Govora. După demisia lui Ștefan Prală, avocatul Dinu Constantinescu a fost propunerea preşedintelui Costi Rădulescu, prezentat drept “apolitic”.

„Şi grupul PNL va vota această propunere pentru că o considerăm utilă. Este un om care deocamdată nu este înregimentat politic şi sperăm să facă treabă la CET Govora”, a fost şi opţiunea liberalilor vâlceni, prin consilierul judeţean Samoil Vîlcu.
„Îmi revine o sarcină grea. Am stabilit şi priorităţile împreună cu Consiliul Judeţean iar prioritatea numărul 1 este să asigurăm confortul râmnicenilor, sper să pot supraveghea îndeajuns ca lucrurile să meargă bine, iar a doua prioritate este legată de păstrarea locurilor de muncă, adică să nu avem de pierdut pe plan social”, a declarat noul administrator special al CET Govora, Dinu Constantinescu care îşi va prelua noua funcţie în data de 12 noiembrie.