Andrei Leonte cântă vineri în Râmnicu Vâlcea

andrei-leonte 1

În TAO THE CLUB din cartierul Ostroveni va fi petrecere mare în Vinerea neagră. Invitat special este Andrei Leonte. Clubul oferă cockteiluri gratis fetelor, iar cei care vor reveni în clubul vâlcean vor avea parte de o muzică pregătită de DJ Roby şi DJ Ma Friend Black to Back.

Pentru cei care doresc să ştie mai multe despre invitatul special redăm câteva informaţii despre viaţa şi cariera lui Andrei Leonte !
Andrei Leonte este cântăreţ, compozitor/textier şi videoblogger român, câştigător al primei ediţii a emisiunii X Factor şi vedetă de televiziune.
Andrei Leonte s-a născut la Vaslui, dar încă din clasa a V-a s-a mutat laIaşi, împreună cu familia sa. În martie 2006, la 16 ani, a apărut prima dată pe scena unui club din Iaşi, ca mai apoi să se înscrie la FreshStar, un concurs organizat de NaţionalTV, în cadrul căruia a ajuns în marea finală, printre ultimii 6.
Următorul pas l-a făcut în prima zi din clasa a XI-a, când a fugit de la filologie, la liceul de artă din oraş. Astfel, a făcut ultimii doi ani de liceu la Colegiul Naţional de Artă Octav Băncilă, absolvind la secţia de canto, în anul 2008. A continuat să ia lecţii de canto şi în Bucureşti, unde s-a mutat în acelaşi an, pentru a studia la Facultatea de Litere.
La data de 1 ianuarie 2012, în urma voturilor telespectatorilor, a fost declarat câştigătorul emisiunii concurs X Factor (primul sezon). În urma acestui fapt, Andrei Leonte a intrat în posesia premiului de 200.000 de euro (impozabil). Sumă care a fost obţinută doar la sfârşitul lunii martie 2012, din cauza unor suspiciuni de încălcare a regulamentului de participare la concursul X Factor. Regulament care prevedea ca toţi participanţii să fie începători, să nu aibă contracte cu case de discuri. Formaţia, din care Andrei Leonte făcuse parte, avusese încheiat un contract cu o casă de discuri dar acest contract nu a produs niciodată efecte pentru că trupa se desfiinţase.
În prima parte a anului 2012. Andrei a lansat independent (fără label) două piese, în colaborare cu Laurenţiu Duţă şi Adrian Sînă.
În mai 2012 semnează cu casa de discuri Roton sub care lansează, în octombrie, primul său videoclip: Te iubesc cât 2. A fost şi prima colaborare cu Deepside Deejays (compozitorii piesei) cu care avea mai târziu să lege o relaţie puternică de colaborare.
Urmează un loc printre finaliştii Eurovision România 2013, numeroase apariţii TV, concerte în toată ţara şi o colaborare de succes cu Salvaţi Copiii, în cadrul căreia Andrei a fost numit ambasador.
În luna iulie atinge pragul de 100000 de like-uri pe pagina oficială de Facebook şi face cadou fanilor din online piesa Unde-s mulţi puterea creşte. Este pentru prima dată când Andrei apare şi în calitate de compozitor, nu doar textier, orchestraţia fiind realizată de Viky Red.
În a doua jumătate a anului 2013 Andrei arată şi o altă latura a sa, cea de blogger/videoblogger, scriind sau vorbind despre diverse lucruri care i se întâmplă sau care îi atrag atenţia în viaţa de zi cu zi.
În decembrie, acelaşi an, lansează al 2-lea videoclip din cariera sa muzicală: Te Sun Eu. Muzica este semnată din nou de Deepside Deejays iar versurile sunt de această dată scrise de Dragoş Chircu.
Pe 25 martie 2015, chiar de ziua lui, Andrei lansează al 3-lea lea videoclip sub labelul Roton: Care pe care. Piesa a fost compusă de Deepside Deejays, deja sub egida propriului lor label (Metropolitan Records) iar versurile au fost scrise de Andrei.
În mai 2015 Andrei Leonte pleacă spre Viena alături de delegaţia oficială a României la finala Eurovision 2015. Andrei deja făcea parte din echipa Metropolitan Records sub acoperişul căreia a fost scrisă piesa De la capăt/All over again, a fost şi unul dintre textierii versiunii în engleză a piesei şi l-am putut auzi şi în timpul prestaţiei live din semifinală şi finală Eurovision, în calitate de backing. Andrei a cântat atunci din backstage, pentru a nu se crea confuzia că Andrei face parte din trupa Voltaj.