Alexandru Părduţ – reconfirmat preşedinte al Tineretului Liberal Vâlcea

Duminică, 15 octombrie 2017, la sediul Teatrului „Anton Pann”, a avut loc întrunirea Comitetului de Coordonare Judeţean în vederea desfăşurării alegerilor pentru noul Birou Politic Judeţean (BPJ) al TNL Vâlcea.

Pentru funcţia de preşedinte al tinerilor liberali vâlceni au candidat Viorel Diaconu, consilierul judeţean Alexandru Părduţ, Daniel Cîmpeanu şi Cristian Stănescu.
În sală au fost prezenţi 141 de delegaţi din judeţ. A fost nevoie de două tururi de scrutin pentru a fi desemnat câştigătorul la şefia TNL Vâlcea. În cele din urmă Alexandru Părduţ a fost reales preşedinte al TNL Vâlcea penru încă un mandat. După prima şedinţă al noului Birou Judeţean al TNL Vâlcea, vom publica intregral componenţa acestuia. (T.G.)